Pasiunea mea pentru dermopigmentare a început cu un vis și puține resurse, dar cu o dorință arzătoare de a excela în această artă. Am strâns bani cu greu pentru cursul de bază și, în ciuda provocărilor, am perseverat, lucrând inițial de acasă și apoi închiriind un spațiu la salonul Allur. Dedicația mea pentru învățare continuă și participarea la cursuri și conferințe mi-au deschis drumul spre succes. Călătoria mea a culminat cu titlul de campion mondial la sprâncene în septembrie 2023 la München, o dovadă că educația continuă și munca asiduă pot transforma orice vis în realitate.
Make it
Am parcurs un drum impresionant în dermopigmentare, începând cu februarie 2021 ca Trainer dermopigmentist și continuând cu o serie de realizări remarcabile: Artist PhiRemoval, numeroase premii la competiții de prestigiu, inclusiv locul 1 la Chocolat Masterclass și la Wulop RO pentru debutul anului.
Am devenit Pro Artist, membru al 'World Trainer Elite Organisation' și specialist în îndepărtare cu laser. Succesele mele au continuat cu titluri la S Academy, premii la campionate mondiale și naționale, și am fost chiar jurat la PMU Universe Festival în Vietnam.
Am organizat cursuri de perfecționare la Budapesta, culminând cu victoria la categoria 'powder brows' la World PMU Championship în München și locul 3 la 'shadow eyeliner'. Dedicația mea pentru artă și educație continuă să inspire și să modeleze viitorul dermopigmentării.
-
• 2021 februarie –Trainer dermopigmentist
• 2021 martie – Artist PhiRemoval la Academia Phi by Branco Babic
• 2021 iunie – Cea mai bună lucrare pe latex (Locul 1 - Chocolat Materclass București, trainer: Anna Spiewak)
• 2021 august – Am obținut titlul internațional de Pro Artist (Primul dermopigmentist din Oradea și a 4-a din România)
• 2021 august – Membru Organizației “World Trainer Elite Organisation”(Prima persoană din România)
• 2021 august – Specialist în îndepărtare cu laser
• 2021 septembrie –Wulop RO Locul 1: Cel mai bun debut al anului 2021 și locul 4: Micropigmentarea pleoapelor prin tehnica pudrare.
• 2022 iunie – Am obținut titlul de ‘’ARTIST’’ la S Academy by Sviatoslav
• 2022 iunie - Locul 1 la semifinala Campionatului World PMU Championship în categoria ‘’powder brows’’ și locul 6 ‘’eyeshadow’’
• 2022 septembrire – Wulop Hungary Premiu special pentru “Cel mai tânăr competitor care a urcat pe podium” și locul 3 „powder brows”
• 2023 ianuarie – Am obținut titlul de „STYLIST” la S Academy by Sviatoslav
• 2023 februarie – Participant la Materpiece Conference București
• 2023 martie – Locul 2 în categoria sprâncene pudrate la campionatul mondial online PMU World Championship
• 2023 martie – Am fost invitată în calitate de jurat la PMU Universe Vestival în Vietnam, Ho Chi Min City
• 2023 aprilie – Primul meu curs de perfecționare organizat la Budapesta pentru 10 cursante
• 2023 iunie – Locul 1 în categoria “powder brows” și locul 3 în categoria „eyeshadow” la nivel național la Wulop Hungary, cu acest loc m-am calificat la marea finală World Universal League Of Permanent Makeup organizat în Antalya, Turcia
• 2023 septembrie – Al doilea curs de perfecționare organizat la Budapesta pentru 14 cursante
• 2023 septembrie – Locul 1 la nivel mondial în categoria “powder brows” la marea finala campionatului World PMU Championship, Munich Germania și locul 3 în categoria „shadow eyeliner”
• 2023 octombrie – Al treilea curs de perfecționare organizat la Budapesta pentru 14 cursante
• Membru juriu PLC Timisoara Noiembrie 2023
• Membru juriu Browista Championship Bucuresti Februarie 2024
-
• Sabău Luminița – Curs de bază (Oradea)
• Sabău Luminița – Curs de microblading (Oradea)
• Bukva Larisa – Curs de powder pixel (Carei)
• Tănase Larisa – Curs online de corecții în dermopigmentare
• Abrao Academy – Curs de preparator formare (Oradea)
• Voluță Irina – Curs online de micropigmentarea pleoapelor prin tehnica pudrată
• Sviatoslav Otchenash – Curs online de editarea pozelor
• Nik Radu – Curs de Phiremoval: îndepărtare cu metoda de soluție chimică (Sibiu)
• Osinkowska Paulina – Curs online de mișcări corecte în micropigmentare
• Lorand Soares Szasz – Uprizers: Mentorat de dezvoltare personală
• Bukva Larisa – Curs de îndepărtare cu laser (Carei)
• Anna Spiewak – Curs de powder brows (București)
• Elena Copăceanu – Curs de micropigmentarea sprâncenelor prin tehnica fir cu fir realizat cu aparat electric (București)
• Natalia Teodora Drăghici – Curs de îndepărtare prin metoda chimică (București)
• Natalyia Yeremenko – Curs online de micropigmentarea sprâncenelor prin tehnica fir cu fir realizat cu aparat electric
• Sviatoslav Otchenash – Curs complet de sprâncene, buze și ploape (București)
• Katarzyna Teresiak – Curs de powder brows (Szceczin, Polonia)
• Agnes Permanent – Curs online de Hollywood lips
• Paulina Osinkowska – Curs de ombre brows (Varsovia, Polonia)
• Yana Moskalenko – Curs complet de sprâncene, buze și pleoape (Budapesta)
• Irina Voluță – Curs online de sprâncene pudrate și corectarea sprâncenelor gri
• Monika Lambert – Curs de ombre brows (Budapesta)
• Karina Irklienko – Curs de sprâncene și buze Champion brows and Barhat lips (București)
• Ilinca Țurcanu – Curs online de Flawless lips
• Radu Constatinescu și Andy Szekely – Platformă de dezvoltare personală și marketing